Sunetul produs de unghiile care zgârie tabla te face sa te ascunzi imediat, sa iți acoperi urechile? Sau zgomotul pe care îl face furculița in farfurie te face sa renunți la mâncare? Imaginează-ti ca exista sunete care pot face oamenii sa intre in panica sau sa se umple de furie in mod involuntar.
Aceasta este o afecțiune, denumita de specialiști MISOFONIE.
Ce se întâmpla mai exact?
Misofonia, cunoscuta si sub denumirea de “sindromul sensibilității selective la sunete” pornește de la un factor declanșator. De cele mai multe ori acesta este un sunet oral – zgomotul pe care anumite persoane îl produc când mănâncă, respira, mesteca, casca sau fluiera. Alteori, factorul declanșator poate fi cauzat de mici mișcări repetitive – cineva care se foiește întruna, bâțâie din picioare sau te “atinge” in mod constant pentru a îți capta atenția.
Daca aveți aceasta afecțiune instalata, intr-un stadiu incipient, primele simptome pe care le veți simți vor fi: anxietate, disconfort, dezgust, nevoia de a pleca de lângă factorul care va cauzează toate sentimentele de mai sus.
Daca suferiți de un stadiu mai avansat al acestei boli, va veți confrunta cu: ura, furie, panica, frica, disconfort emoțional, dorința pronunțată de a opri zgomotul sau persoana care produce zgomotul prin orice mijloace, gânduri suicidale.
Aceasta condiție medicala poate afecta grav viața sociala a pacientului. Bolnavul evita restaurantele, acasă mănâncă separat de soț, soție, copii sau colegi de camera. Sau in situații mai avansate, acesta trece la fapte, atacând ,fizic sau verbal , persoana care produce zgomotele, poate traversa crize emoționale, de plâns sau nervi, sau pur si simplu sa dispară din preajma factorilor declanșatori.
In timp, reacțiile se pot activa inclusiv la vederea unui om care pregătește masa sau care pur si simplu gusta ceva.
Cum apare boala?
Odată instalata, aceasta afecțiune rămâne pe viată, cu posibilitatea de a ameliora simptomatologia. De obicei se declanșează intre vârsta de 9-13 ani si este întâlnita mai des la femei, însă nu este legata științific de niciun eveniment. Medicii nu sunt siguri ce cauzează misofonia, însă este sigur ca nu este o boala a urechii. Cercetătorii afirma ca este in proporție de 90% o afecțiune psihica, mentala. Este in strânsă legătură cu felul in care creierul percepe sunetul, declanșând astfel diferite răspunsuri ale organismului, transpuse in simptomele misofoniei.
Deoarece urechile nu sunt afectate si auzul este , in cele mai multe cazuri, perfect, doctorii întâmpină dificultăți in diagnosticare, de cele mai multe ori, aceasta afecțiune confundându-se cu diagnosticul de Tulburare Bipolara, Anxietate sau Tulburarea Obsesiv- Compulsiva.
Cum se tratează?
Având in vedere ca aceasta afecțiune deteriorează viața cotidiana a pacientului, este necesara începerea tratamentului cat mai curând după diagnosticare. Tratamentul consta in consiliere psihologica, in combinație cu terapie prin sunet, administrarea antidepresivelor. Exista si anumite aparate sau aplicații mobile pentru a avea mereu un sunet de fundal care sa liniștească pacientul si pentru a contracara reacțiile violente declanșate de Misofonie.
Un alt factor important îl reprezintă stilul de viață al pacientului. Este important ca acesta sa aibă un somn liniștit si un număr suficient de ore dormite, sa facă mișcare fizica in mod regulat si pe cat posibil sa evite stresul. Sunt recomandate, de asemenea, caști sau dopuri de urechi, pentru atenuarea zgomotelor, in situațiile permise.
La Dentirad Hospital echipa de medici profesioniști va sta la dispoziție pentru diagnosticare si oferirea de tratament, in vederea soluționării problemelor dumneavoastră de sănătate. Spitalul multidisciplinar va oferă atât terapii medicamentoase cat si terapii alternative, pentru sănătatea psihica si fizica.
Pentru detalii si programări vizitați pagina noastră aici sau apelați numărul unic 0244 972.
Lasă un răspuns